Ice Wolf
Dark Angel
 Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 430
|
|
se pare ca pot sa continui povestea.
Poavestea mea are trei parti distincte.
1. Perioada liceului - care se termina cu balul de absolvire.
2. Facultatea - care se termina cu plecarea lui Sasuke la specializare in strainatate
3. Perioada de dupa revenirea lui in Japonia, si care dureaza pana la momentul in care ajung la partea cu spitalul.
So, continui cu perioada liceului...
Orice comentarii, aprecieri, critici sunt binevenite si in functie de ele voi updata mai des sau mai rar.
Aceasta prima parte este ceea ce AM UITAT SA POSTEZ PRIMA DATA!!!!!
La fel si pe alte cateva zeci de fete care se uitau la el cu gurile cascate.
Rivalele mele – cum m-am grabit sa le cataloghez.
Un ras cristalin, muzical, mi-a atras atentia. In centrul grupului de admiratoare, o figura cunoscuta.
Par blond, prins intr-o coada la spate, ochi albastri, minunati, miscari gratioase, de lebada. Inconfundabila, populara, admirata de toate adolescentele si in egala masura invidiata.
La dracu...Ino. Oh, nu, nu putea fi adevarat. Nu ii placea si ei de el, imposibil...Nu avea de unde sa il stie. Nu il vazuse niciodata inainte!
Hotarat lucru, incepeam sa fiu paranoica.
Revino-ti, Sakura! Fata careia i-ai vorbit de el o vara intreaga nu ti-ar face asa ceva!...Nu, nici intr-o mie de ani!
Ce prostuta eram, nu ?
Vreme de o clipa, ne-am privit in ochi si am simtit-o straina, indepartandu-se de mine cu fiecare bataie a inimii. Un nod dureros a urcat usor din piept catre gat, amenintand sa ma sufoce.
Am intors capul. Era mai usor sa pretind ca nu am observat nimic. Sa ignor. Sa sper ca totul se va rezolva de la sine.
Am aruncat o privire grabita catre tata, care inca ma tinea de mana. Ce obicei prost!! Toti parintii isi lasasera odraslele libere, numai eu paream legata de tatal meu prin invizibilul codon ombilical care in mod normal nu poate uni decat o mama de copilul sau.
Norocul vietii mele, tata s-a oprit sa vorbeasca cu mama lui Ino, o doamna la vreo 32 de ani aproape la fel de frumoasa ca si fiica ei.
Atat imi trebuia!
Ca din intamplare, mi-am tras mana dintr-a lui si mi-am indreptat intreaga atentie asupra lui Uchiha Sasuke. Eram constienta ca ma holbez, dar nu puteam efectiv sa ma zmulg din admiratie.
La vremea aceea, Sasuke era fara indoiala cel mai frumos baiat din cati imi fusese dat sa intalnesc...
...ori sa vad la televizor, in reviste sau pe strada.
Probabil semana cu mama sa, Mikoto Uchiha, o femeie din inalta societate celebra pentru infatisarea ei de-a dreptul naucitoare. Chiar si cand am avut onoarea sa o cunosc, desi trecuse binisor de 40 de ani, era in continuare extraordinara.
Dar sa revenim la el, la Sasuke.
Cand l-am vazut atunci, in curtea liceului, statea rezemat de singurul pom din zona si ii cerceta pe toti cei din jur cu un aer complet nepasator. Un suras ironic, arogant, ii aparea din timp in timp in coltul gurii.
Nu se identifica deloc cu cei din jur. Zambetul lui superior, aerul distant, raceala evidenta pusesera o bariera intre el si tot restul lumii.
Oh, de cate ori aveam sa vad acest zambet in anii ce au urmat ! Aveam sa ajung dependenta de el, asa cum o narcomana este dependenta de seringa cu drog. Nu ma interesa ca asta nu prevestea nimic bun. Inca de la inceput am fost dispusa sa il accept asa cum era, cu calitati si defecte. Nu il vroiam perfect, il vroiam pe el, asa cum era.
Si indiferent ce pret as fi platit pentru asta.
« INCHIDE GURA, SAKURA ! »
Vocea interioara, fireste. Ca aproape orice persoana foarte timida, imi « creasem » un alter ego puternic, care din cand in cand spunea tot ceea ce eu nu as fi avut niciodata curajul. Sau imi arunca cate o pastila incarcata de autoironie, asa cum era cazul si in momentul de fata.
Si ca orice voce interioara, de cele mai multe ori avea dreptate.
M-am grabit sa inchid gura si am vrut sa ma intoc catre tata cand am simtit privirea lui oprita asupra mea si inima a inceput sa-mi bata nebuneste. Un val de caldura s-a urcat din piept catre obraji si am simtit cum ma inrosesc puternic.
Incurcata ca un copil prins asupra faptului am incercat sa evit sa il privesc. Dorinta de a-l vedea a fost insa mai puternica decat orice altceva si m-am uitat catre el.
Pentru o singura clipa binecuvantata privirile mele le-au intalnit pe ale lui si ca prin miracol timpul s-a oprit din loc. Chiar si de la distanta aia ii puteam vedea culoarea intunecata a ochilor.
Si surpriza din ei, as putea adauga.
Pentru ca stiu, si am stiut din prima clipa ca ma recunoscuse si el si genunchii mi s-au inmuiat brusc. Atat de rau incat sunt sigura ca nu as fi putut sa fac un pas, nici daca viata mea ar fi depins de asta.
Vino la mine, zi-mi ceva, arata-mi ca m-ai recunoscut !
Fireste, nu a fost cazul. Dupa cateva clipe, si-a mutat indiferent privirea spre un tanar care se apropiase de el. Noul venit era un blond destul de scund si mi s-a parut total neinteresant. Dupa toate aparentele ii ceruse o tigara si l-am vazut pe idolul meu intinzandu-i in sila tot pachetul.
Am mijit ochii sa vad marca.
Poate daca aveam un binoclu as fi reusit, dar asa am ramas doar cu intentia.
De ce ma interesau asemenea amanunte ? Pentru ca ma interesa tot ceea ce avea o cat de mica legatura cu el, fireste !
Ar fi trebuit sa inteleg inca de de atunci ca eram pierduta.
Ar fi trebuit, da, dar nu am facut-o.
Si chiar daca o faceam, nu sunt prea sigura ca m-ar fi interesat. Nu il vedeam decat pe el, si am facut greseala sa il implic in toate visele mele, sa imi leg de el toate sperantele, toate idealurile. Ce vorbesc ?...
El era idealul meu.
Singurul ideal pe care l-am mai avut de atunci inainte.
A fost destin sau simpla coincidenta faptul ca am ajuns in aceeasi clasa cu el ?
Judecand la rece, probabil profilul ales si mediile apropiate au avut rolul lor, dar daca iau in considerare tot ceea ce a urmat, nu se poate ca soarta sa nu fi avut si ea un cuvant de spus.
Din nefericire, in aceeasi clasa a picat si Ino, si acest fapt nu a facut decat sa grabeasca sfarsitul unei prietenii ce dura de vreo 10 ani. Eu am fost cea care i-a pus capat, atunci cand nu am putut suporta privirile sugestive pe care i le tot arunca lui Sasuke. Sasuke al meu, asa cum de altfel m-am si grabit sa ii precizez. Iar faptul ca m-a luat in ras nu a facut decat sa inrautateasca lucrurile.
-Trebuie sa alegi intre prietenia noastra si Uchiha Sasuke !
Evident, eram egoista, dar EU il vazusem prima. Eu il iubisem inca din copilarie, nu ea.
Vorbele mele nu au facut decat sa o enerveze pe Ino. Se stia mult mai frumoasa decat mine, asa ca m-a privit sfidator si mi-a aruncat manusa.
-Asa pui problema?! Prea bine, in cazul acesta alegerea este facuta! Din clipa asta suntem rivale, Haruno!
Asadar, pana la urma, Ino m-a tradat...In jurmalul meu de atunci am mai adaugat o maxima cu valoare indubitabila de adevar.
“Ino este si va rame pentru totdeauna o tradatoare”.
Nu ma inselam prea mult.
Fireste, din momentul acela, a facut totul sa se apropie de el, spre marea mea iritare.
Nu ca el ar fi remarcat-o, oh, nu. Sasuke nu remarca nimic din ceea ce faceam noi, muritorii de rand.
Din contra.
Chiar si asa, acest lucru nu facea decat sa il ridice si mai mult in ochii nostri. Inainte sa fi ajuns la jumatatea anului, devenise deja idolul tuturor fetelor din liceu si tinta invidiei tuturor reprezentantilor sexului masculin.
Dirigintele nostru din liceu se numea Iruka-sensei, un om foarte amabil si prea putin autoritar. Profesor de psihologia dreptului.
Va imaginati o materie mai inutila si plictisitoare? Eu una...NU.
Pe de alta parte, nu cred sa fi fost cu mult mai in varsta decat noi, ceea ce ii ingreuna vizibil misiunea de diriginte.
Cu totul altfel stateau lucrurile cu Kakashi-sensei. Desi acesta ca nu facea nimic special in acest sens, la orele lui incremeneam cu totii. Persoana lui parca degaja un soi de autoritate inexplicabila.
Un par usor grizonat, vesnic ciufulit incadra o figura placuta, inteligenta, cu ochi vii, patrunzatori. Chiar si la varsta lui – si cred ca avea vreo 30 de ani la momentul acela – era deosebit de atragator. Si extraordinar de inteligent.
Trebuie spus ca acesta nu era profesor de liceu. In fapt, preda dreptul penal la facultate, dar ocazional ne invrednicea si pe noi cu prezenta sa.
Care prezenta probabil ar fi fost mult mai placuta daca nu ne aducea si niste hartii incarcate cu probleme practice, fiecare avand minim 30 de randuri. Era imposibil sa intelegi ceva, de fapt nici nu ajungeai la jumatatea problemei si uitai de unde incepusei.
Spre frustrarea lui Sasuke, Kakashi-sensei facea mai mult decat sa ne bage in ceata : refuza sa pice in admiratie ori de cate ori elevul-minune termina in primele 10 minute ceea ce se presupunea a fi o problema de nivel universitar.
Cu care restul clasei se chinuia o vesnicie, fireste.
Logic. Nu toti aveam tatii avocati, si cu siguranta nu toti aveam abilitatea lui extraordinara de a intelege totul de la prima vedere. Parea ca se nascuse pentru asta.
La polul opus se situa baiatul blond pe care il reperasem in prima zi, cel care ii ceruse pachetul de tigari.
Sherman's Classic, dupa cum nu intarzaiasem sa aflu.
Cred ca puteam sa fac o lista cu toate lucrurile care ii placeau sau pe care le detesta, chiar daca era foarte greu sa iti dai seama !
Pe baiatul cu pricina il chema Uzumaki Naruto si, ei bine, provenea dintr-un orfelinat, lucru de care cred ca era aproape mandru. Poate asupra lui ar fi trebuit sa imi opresc privirile, dar ce vrei, mie imi trebuia cineva mai stilat, mai inteligent, mai cool. Mie imi trebuia Sasuke si nimeni in afara lui nu exista. Era ca o boala obsesia asta a mea pentru el. O boala nespus de dulce si pe care o acceptam cu bratele deschise.
E uimitor cum indiferent ce vreau sa va spun ajung invariabil sa ma intorc la el.
Sa incercam din nou.
Asadar...
« SAKURA, INCEARCA SA TE CONCENTREZI ! »
Vorbeam asadar despre Naruto.
Poate si din cauza ca inca de la inceput am comparat pe toti baietii care aveau ghinionul sa imi apara in cale cu obiectul admiratiei mele, (care avea intotdeauna castig de cauza) dar a trebuit sa treaca o vreme indelungata pana sa ajung sa pretuiesc firea deschisa, lipsita de prefacatorie a lui Naruto. Presupun ca fiecare clasa isi are un idol si un bufon. Cam asta era diferenta dintre ei in acea perioada in care ne-am cunoscut. Daca Sasuke era cel mai bun la toate orele, si asta fara nici cel mai mic efort, (ba chiar si fara cel mai mic entuziasm) Naruto era de fiecare data cel care starnea hohotele de ras prin greselile prostesti pe care le facea la tot pasul. Chiar si asa, veselia lui, increderea ca intr-o zi va ajunge cel mai bun avocat din intreaga Japonie, entuziasmul coplesitor, energia inepuizabila cu care se ridica dupa fiecare esec erau de admirat.
De ce nu am vazut asta atunci ?...
Poate intr-o lume mai buna, in care Sasuke nu ar fi existat...
Nu, cum pot macar gandi asa ceva?! O lume intreaga ar fi lipsita de sens daca el nu ar mai face parte din ea.
O lume intreaga va inceta sa existe atunci cand inima lui va refuza sa mai bata.
Inca din primele saptamani mi-a devenit clar ca Naruto ma placea la nebunie. Si cum era sa nu vad asta, cand nu avea nici o problema in a-mi declara iubirea ori de cate ori avea ocazia ?!
-Sakura-chan !! Nu vrei sa vii cu mine in oras ?! Iti fac cinste cu un ramen ! striga el ori de cate ori ma vedea.
Fireste, de cele mai multe ori il refuzam, prea ocupata sa imi petrec orele cufundata in visare.
Cred ca eram pe la jumatatea celui de-al doilea semestru cand lui Iruka-sensei, i-a venit ideea sa ne schimbe locurile in banci.
-Yamanaka Ino, Haruno Sakura... O multime de profesori s-au plans de voi. Cel mai bine ar fi sa va schimb locurile in banca.
Ma pregatisem sa protestez energic, desi nu mai mai intelegeam cu Ino de ceva timp, cand am auzit continuarea :
-Sakura, tu vei sta de acum inainte cu Sasuke.
Orice protest mi-a murit pe buze, si sub privirile furibunde ale fetelor din jur mi-am strans lucrurile si am facut cei cativa pasi care ma desparteau de noua mea banca.
Banca lui.
Cand m-am asezat, am avut senzatia ca s-a uitat o clipa la mine. Eram sigura ca sunt rsie la fata si nu am indraznit sa ridic privirile.
De fapt, nu aveam nici macar curajul sa respir in prezenta lui. Inima imi batea si asa mult prea puternic.
Atat de puternic incat aveam tot timpul impresia ca poate sa o auda.
Am ramas asadar incremenita, cu mainile impreunate in poala si cu ochii fixati pe chipul blajin al dirigintelui, care nu banuia nici pe departe furtuna pe care o starnise initiativa lui. Nu vroiam sa ma misc in nici un fel, ca sa nu intalnesc nici privirile veninoase ale colegelor si nici pe ale lui.
Mai ales pe ale lui.
Dupa cateva minute buna, m-am uitat spre el cu coada ochiului si am observat ca isi nota de zor pe un caiet – in mod evident nimic legat de scoala. Nu a incercat sa se fereasca de mine, de fapt nici macar nu a parut sa ma observe.
-Hei, de ce nu stau EU cu Sasuke-kun ?! Iruka-sensei, asta trebuie sa fie o greseala, eu sunt cea mai potrivita sa stau langa el !
Fusese Ino cea care vorbise si i-am aruncat cea mai ucigasa privire de care eram in stare. Aproape ca m-am mirat ca a ramas in picioare dupa asta.
Mori, scorpie tradatoare, mori !
Toate vocile care vorbisera pana mai inainte amutisera. Pana si Iruka-sensei se uita stupefiat la noi cum ne paruiam din priviri. Aproape ca se auzea musca.
-Asta este cel mai stupid lucru pe care l-am auzit vreodata !...
Sasuke !
Nu il vazusem cand isi inchisese caietul si acum o fixa pe Ino cu o privire plictisita. Bine ca macar nu se uita asa la mine !
-Ce te face sa crezi ca ai fi atat de...potrivita ? continua el.
Dispret, indiferenta... Furie mascata ?
As fi vrut eu.
Aproape mi se facuse mila de Ino. Renuntase complet sa ma mai infrunte si arata de parca mai avea pana sa izbucneasca in lacrimi. Fara indoiala in locul ei as fi facut-o de mult.
« NU INDRAZNI SA FACI PE MILOASA ! IUBIREA ADEVARATA CASTIGA ! »
Oh, da. Vocea interioara. Nu o mai auzisem de mult, aproape ii simteam lipsa.
Si totusi... Victoria mea asupra rivalei nu avea sa dureze atat de mult cum as fi sperat.
-Pana la urma, decizia va apartine. Imi e indiferent daca stau cu Yamanaka sau cu Haruno !
De data asta, ochii lui se oprisera asupra mea si ma fixau cu incapatanare. Reci, aroganti, sfasietor de indiferenti.
Mi-am muscat buzele, incercand sa nu plang si l-am auzit pe Iruka-sensei punand lucrurile la punct.
-Foarte bine, Uchiha. Atunci veti ramane asa.
A ridicat din umeri si asa am ramas colegi de banca.
Nu stiu de ce, dar acum nu mi se mai parea o idee atat de grozava.
sper ca nu am scris prea mult.
maine voi scrie urmatorul capitol.
|
|
) E chiar mijto , ai facut ce eu nu am putut sa fac ca si un jurnal !Sau ...nu m-am exprimat bine , ca pov sa nu existe si totusi pov sa fie un personaj!Sti u 
Imi place la nebunie 
Succes in continuare si te rog mai scrie 
plzplz 
Ca mie imi place , mancar ai un fan ,s i mai ai fani insa nu posteaza , ca la mine ...citesc insa nu comenteaza.....