crazy_angel
Moderator
 Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 2125
|
|
 ) asa e despre varcolaci vampiri. deocamdata! Ca sa fiu sincera tot ce noi stim ca nu exista aici exista
deci scuze de asteptare miam refacut calculatoru :X
2.Furie
Dimineaţa următoare am fost trezită de zgomote ce veneau de pe culoar. Buimacă m-am ridicat din pat şi m-am uitat în cameră, Rogue nu mai era. Am ieşit pe culoar rămânând în dreptul uşi. Vis a vis doua fete în pijamale se uitau timide spre dreapta.
-Trebuie să vină, crede-mă amândoi sunt divini.
Cele două chiţăiau de emoție, iar eu nu făceam decât să mă uit derutată la ele.
-Uite-i!spuse una dintre ele arătând în dreapta mea. Prin faţa culoarului treceau trei tineri, două fete şi un băiat. În fruntea grupului era o fată roșcată cu părul drept tuns filat şi breton lung spre dreapta. Era atât de înaltă, elegantă în pantalonii trei sferturi negri şi scurta ei de piele neagră. Poate şi acele botine cu toc, negre, o făceau să pară aşa înaltă . Arăta ca un model pe scenă.
Pentru un anume motiv asta mă făcea să vreau să îi rup hainele. Începusem să clocotesc pe dinăuntru ca un vulcan, mâinile începuseră să îmi tremure așa că le-am pus în sân. Un cuplu păşi imediat după roşcată. Amândoi aveau părul blond, băiatul era tuns foarte scurt iar la tâmple avea modele obținute din tunderea şi mai scurtă a părului. Ciudat de înalt cu umeri laţi şi mers drept, de obicei un astfel de partener ar fi stat un pic aplecat. Femeia avea părul şi bretonul drept, la vârfurile bretonului şi părului având subtil o nuanță de cappucino. Mersul ei era un pic legănat imitând o panteră ce vânează. Ciudat, dar se părea că starea de nervozitate m-i se accentuase, inima îmi bătea mai tare iar expresia faciala îmi era ostilă. Cei trei îşi întoarseră privirea spre mine, iar eu le-am zărit ochii negri, misterioși. Gânduri negre îmi invadaseră mintea, vroiam să le fac rău şi aş fi pornit după ei dacă nu îmi îmfingeam unghiile în braţ. Eram în infern, nu doar că eram pur şi simplu nervoasă fără motiv, dar mă durea, ca şi cum mii de ace îmi loveau gâtul până în stomac. Am înghiţit în sec. Privirea ostila îmi era întoarsa pe măsură. Totul se întâmplase în două secunde şi totuşi parcă a fost o eternitate. O eternitate în care le-am zărit fără să vreau detaliile.
Cuplul era îmbrăcat în blugi şi adidaşi iar băiatul avea un tricou alb pe când fata un maieu galben pai; se țineau de mână, nu strâns ci uşor. Şi iar cu fiecare detaliu mânia inexplicabilă creștea şi creștea stând să iasă şi rănească cele 3 persoane. Au trecut, iar tensiunea copleșitoare dispăruse.
Asta era ce așteptau ele, de asta fusesem trezită?
M-am întors spre ele calma, fără un motiv anume şi cele 2 se holbau la mine. De asta îmi era teamă…„ciudata” sigur asta au gândit, eu aia aş fi făcut.
Fără să stea la discuţii , cele două au intrat în cameră. Şi fără să vreau am auzit:
- Ai auzit cum mârâia?
- Ce privire!
„ Eu? Eu, să mârâi…poate că sunt sunt ciudată dar nici chiar aşa.” , mi-am spus. M-am întors cu intenția de a intra în cameră. Am deschis ușa şi senzația de furie a venit din nou, ca o avalanșă , o tornadă ucigașă.
Mecanic, mi-am întors privirea spre stânga mea. La timp pentru ai vedea chipul. Se uita spre mine cu cei mai frumoși ochi negri din lume.
Pe atât de frumoși erau ochii lui, pe atât de mare era furia din mine. Era ca şi cum ei mi-ar fi făcut ceva teribil şi numai subconștientul meu știa.
Înainte să fac o prostie, am intrat în cameră trântind cu putere ușa, fără intenție. M-am repezit cu mâinile tremurând în baie şi am dat drumul la apă rece. Încercam cu disperare să mă deschid la blugi, dar am renunțat repede începând să trag de ei până ce s-au deschis. Mi-am dat hanoracul şi tricoul jos şi am sărit sub duşul rece. Şocul a fost puternic, nu eram pregătită pentru o apă chiar atât de rece. Mușchii m-i s-au relaxat în câteva secunde şi am reușit să ies de sub jetul de tortură.
Cursurile începeau a doua zi şi nu vroiam să fiu ciudata care a stat închisă în camera ei şi a „mârâit” la colegi. Mi-am uscat părul şi l-am prins cu un elastic, apoi m-am uitat un sfert de oră la geamantan întrebându-mă ce ar trebui să iau.
Vremea părea destul de plăcută. M-am repezit la biata geantă şi am luat primele lucruri ce mi-au căzut în mână: pantaloni ľ de blugi şi un tricou roșu. Le-am îmbrăcat fără să mă uit prea mult la ele. Dintr-o dată mă grăbeam.
Rapid m-am încălţat şi mi-am dat cu strugurel. Am ieşit din cameră uitându-mă la ceasul de la mână. Era aproape nouă…Mai că am alergat până la cantină , eram sigură că nu va mai fi nimeni, dar spre dezamăgirea mea era plină ochi. Am înaintat având grijă la tăvile cu mâncare şi spunându-mi că ar trebui să caut o faţă familiară. Dar atunci m-a lovit.
Pe cine să caut? Pe doamna Doyle? Ce să facă ea acolo?.... Rogue? Ea ar fi fost la masa cea mare alături de vedete. Sau pe fetele din aceea dimineaţă? M-am felicitat în gând pentru buna impresie din dimineaţa aceea, nu aş fi putut să chiţăi şi eu? Nici de intenţionam nu puteam să o fac mai lată de atât. De ce reacţionasem aşa?
- Cap de mort! striga un băiat cu voce guturală, cine ştie ce rocker din sală. Erau multe găşti…prea multe după părerea mea. Te făcea să te simţi din nou ca în liceu, ciudata care nu se potrivea în nici o gaşcă, din nou copii cu aere de oameni mari, din nou pe drumul spre maturitate.
Eram atentă să îmi găsesc un loc unde să mă aşez când cineva îmi puse mâna pe umăr şi mă întoarse.
- Chloe! Nu auzi când te striga lumea?
Era Rogue, cu un zâmbet de zile mari. Am privit-o încurcată. Mă strigase? Eram sigură că nu mi-am auzit numele.
- M-ai strigat? am întrebat-o în timp ce îmi arăta drumul spre una dintre mese.
- Da „Cap de mort” ! răspunse în locul ei un băiat cu părul creţ, tuns scurt şi foarte…mare.
Probabil de abia ieşit din echipa de fotbal. Asta mă derutase şi mai tare. De ce mi-ar fi zis aşa?
M-am uitat la Rogue întrebătoare.
-Prostuţo, craniul de pe tricou!
Instinctiv m-am uitat în jos apoi am încercat să îmi văd spatele. Probabil eram foarte caraghioasă fiindcă Rogue începu să râdă cât o ţinea gura şi la fel făcu şi restul. Pentru un moment am fost stânjenită dar am început şi eu să râd cu o poftă prefăcută. Nu erau genul meu de glume, dar privind partea cea bună eram acceptată sau aşa m-i se părea mie.
Am stat cinci minute cu ei la masă, nu vroiam să par nepoliticoasă sau să le dau cine ştie ce părere despre mine, dar Rogue filma totul şi asta mă făcea să mă simt prost. De obicei aceste lucruri le fac cei de genul lor pentru a râde de alţii. Puteam fi acolo doar pentru a le da subiect de râs, m-i se întâmplase deja de multe ori aşa că am inventat o scuză cu secretariatul pentru a scăpa de camera de filmat.
După ce am primit indicațiile ce mi-ar fi susținut tare şi clar minciunica, m-am decis să o transform în adevăr. Miss Doyle mi-ar fi dat răspuns la toate întrebările ce nu le dădeam glas.
Am intrat în anexa ce era dedicată secretariatului şi mi-am pregătit din timp un zâmbet imens.
Am ciocănit la uşă apoi am intrat. În birou nu era nimeni. Data trecută când am intrat aici nu am fost prea atentă la cum arata. Biroul ei era de culoare închisă, avea o lampă verde şi lungă, iar fiecare dosar era frumos aranjat. Se părea că era şi genul căreia îi place ordinea. Biroul era poziţionat în faţa geamurilor uriaşe cu perdele albe. În stânga şi dreapta era câte o uşă, dar nu ştiam unde dau. Am intrat înăuntru şi am închis uşa după mine. Îmi era oare cum milă să calc pe covorul acela bleu atât de frumos.
- Miss Doyle?am strigat nu prea tare sperând că era în camera alăturată. Imediat capul ei s-a arătat după una dintre uşi.
- Oh Chloe! Ce surpriza drăguţă!
Era bine dispusă, purta un costum vişiniu ce îi venea de minune, foarte asemănător cu cel bleumarin din ziua precedentă, ce se asorta de minune cu părul ei negru.
- Nu ai vrea sa mă ajuţi?
- Cu multă plăcere, am răspuns fără sa stau deloc pe gânduri. Chipul ei se înveseli şi mai mult, nu credeam că era cu putinţă. M-a luat de mână şi m-a tras spre uşa de unde se ivise mai devreme. Mâna ei era foarte caldă şi moale. Am intrat într-un culoar cu multe uşi, nu prea lung, la capătul căreia se vedea o uşă cu geam ce dădea afară. Începusem să mă întreb în ce m-am băgat.
- Oh drăguţa mea, azi s-au trezit să vina toţi cu mâncare, băutură, oh nu îmi văd capul de treaba. Tânărul Kyle este la descărcări ajută, dar e doar el şi şoferii, iar şoferi abia dacă pun umărul la treaba. Sigur nu te deranjează?
- Chiar de loc, sunt la dispoziţia dumneavoastră!
Cum puteam să o refuz după ce mi-a spus ce mi-a spus, mai ales plângându-se. A fost şireată sau poate doar nu şi-a dat seama, dar felul cum a procedat a fost perfect pentru a mă pune la zid.
- Oh , eşti aşa de dulce. Vino, vino după mine!
Am înconjurat o parte din şcoală până când am ajuns undeva ce părea a fi spatele cantinei. Mai multe tiruri erau oprite în faţa uşilor larg deschise ale cantinei.
-Trebuie să îl cunoști pe Klye Carson, este un tânăr minunat, e atât de chipeș şi politicos, oh crede-mă nu ai cum să nu îţi placă de el.
Îmi făcu cu ochiul şi am cotit după un camion. Poate m-i se părea mie dar era pornită să îmi facă cunoştinţă cu un băiat perfect după cotațiile ei. Nu avea cum să mă facă să îmi placă de unul din ei, eram sigură…Refuzasem „tineri minunaţi” şi înainte.
_______________________________________
în mai bat clopotele morţii
frunze se coboară din copacul vieţii
rând pe rând se mai aprinde-o lumânare...
singurătatea nu mai poartă cortegiu de sublim...
în mai bat clopotele morţii -
"rugaţi-vă să nu vă crească aripi" -
căci s-au deschis prea multe lacăte
prin lacrimi...
|
|
! ..
) 
serios chiar sunt curioasa ce se va intampla pe parcursul povestii 