|
|
gomene so pt ca nam mai continuat povestea dar nu am mai avut timp.
-El...m-a salvat, de fapt.
Tata si-a trecut o mana prin par. Parea sa nu mai inteleaga nimic.
Cand am terminat de povestit, tata refuza sa ma priveasca. Era atitudinea aia gen « vorbim noi mai tarziu » pe care o au parintii atunci cand odraslele ii pun in situatii din cale-afara de jenante.
Si-a cerut scuze de la Sasuke si i-a cerut sa il lase sa-i vada rana. Spre mirarea mea, acesta nu a protestat.
-Urata taietura. Ar fi trebuit sa mergi sa te vada cineva la spital.
Sasuke a clatinat din cap cu incapatanare.
-Nu. Si nici nu vreau sa stie ai mei ca eu...ca m-am batut cu cineva !
Desi sovaise, vocea lui nu isi pierduse prea mult din tonul poruncitor. Am crezut ca tata se va revolta de felul in care ii vorbea, dar nu a facut decat sa pufneasca nemultumit. Si sa il asigure ca nu va spune nimanui nimic.
Cel putin in felul asta Sasuke nu a protestat si l-a lasat pe tata sa il doftoriceasca cum a stiut el mai bine.
A cazut in sarcina mea sa ma duc pana la singurul magazin Armani si sa ii cumpar un costum. Pe care tata a insistat sa il plateasca el.
Si care stiu exact ca a costat cam cat leafa lui pe o luna.
Era felul lui de a-si cere scuze pentru neghiobia mea si pentru ca il banuise pe el ca imi facuse rau.
Nu stiu de ce si pentru ce motive, dar tata si Sasuke s-au inteles intotdeauna mai bine decat am facut-o eu cu oricare dintre ei. Exista o afinitate, o simpatie inexplicabila care il facea pana si pe irascibilul Sasuke sa se poarte ceva mai firesc. Mai uman.
Cand m-am intors, eram in acelasi timp iritata si fericita ca ii putusem alege eu costumul. Ma asteptam ca imi va zice macar « multumesc », daca nu cumva ma va si complimenta pentru gusturile mele. Doar pierdusem o ora sa probez toate constumele, cu gandul ca va purta ceva ce am purtat si eu. Chiar daca o facusem doar pentru cateva clipe si intr-o cabina de proba.
Hm... Si chiar daca el nu avea masurile mele si nu avea sa banuiasca niciodata ce facusem.
Pe atunci nu stiam cat de sensibil era Sasuke la toate tipurile de mirosuri si parfumuri.
Cand m-am intors, era culcat in patul tatei, cu ochii inchisi si am ramas in usa, cu hainele in mana. Nu stiam daca sa intru si sa i le dau sau sa le las undeva si sa o iau la fuga.
-Imi dai odata costumul ala?!
Era la fel de rece si linistit ca intotdeauna. Si nici macar nu deschisese ochii sa se uite spre mine.
Am tresarit si am strabatut in graba cei cativa pasi care ma desparteau de pat.
-Sper ca...iti vin bine.
-Daca arata suficient de prezentabil cat sa ma pot strecura nebagat in seama la mine in camera, e in ordine.
-Am pastrat bonul in caz ca...
-Bine.
Era clar ca vroia sa plec, ceea ce am si facut, trantind usa dupa mine.
-De ce m-ai salvat ?...l-am intrebat cand a vrut sa iasa pe usa si sa plece.
S-a oprit o clipa, apoi privirea lui rece m-a masurat din cap pana in picioare. Cu toate ca mi se inmuiasera genunchii, nu mi-am luat ochii de pe fata lui. Vroiam sa stiu raspunsul.
Aveam nevoie de el.
-Nu iti fa iluzii. Cautam doar o scuza sa ma bat cu cineva. Atata tot.
Fireste. Cel mai simplu, mai rece si mai meritat raspuns.
Mi-au dat lacrimile instantaneu, in vreme ce el s-a intors pe calcaie si a iesit. Asa, pur si simplu. Fara nici un cuvant binevoitor. Ma uitam prostita la spatele lui, incapabila sa ma misc si fara sa imi pese cat de ridicol aratam.
A facut cativa pasi, apoi, cand ajunsese in capul scarilor s-a intors catre mine.
-Spune-i tatalui tau ca imi cer scuze ca nu l-am putut astepta. E tarziu si ai mei probabil vor incepe sa ma caute cu Interpolul daca nu ajung odata acasa.
Atunci am crezut ca isi batea joc de mine.
Acum stiu ca amaraciunea din vocea lui nu avea nimic de-a face cu bataia de joc.
Discutia pe care am avut-o cu tata a fost una dintre cele mai amare pe care le-am avut in viata mea.
Poate relatia dintre noi nu era ideala. Poate ca eu nu eram fiica perfecta, si nici el nu era tatal ideal, dar il iubeam asa cum numai un copil orfan isi poate iubi singurul parinte in viata. Pentru mine mama murise in clipa in care ne parasise, iar el era tot ceea ce mai puteam incadra in notiunea de «familie ». Nimic nu mi-a fost mai greu decat sa il vad invins, cu capul in maini si acuzandu-se pe sine de greselile mele.
-Iarta-ma, Sakura! Am fost probabil prea increzator cand am crezut ca iti pot tine loc de mama.
-Tata, nu e vorba de asta...
-Si totusi, trebuie sa ma intelegi ca nu am putut aduce pe nimeni in casa in care am locuit cu ea...cu mama ta, adica.
Da, intelegeam, stiam perfect cat de mult o iubise. Nu numai o data il surprinsesem uitandu-se pierdut la o fotografie a ei pe care cine stie cum o salvase atunci cand eu le rupsesem pe toate. Dar nici nu vrusesem vreodata sa aduca pe cineva in locul ei. As minti daca as spune ca nu simtisem niciodata lipsa unei mame, dar daca a mea nu vrusese sa imi ramana alaturi, nu aveam nici un chef de vreun surogat.
-Tata, stii, nu e vina ta ca am fost eu curioasa!
Degeaba protestam... Am petrecut vreo 30 de minute foarte neplacute.
Cu atat mai neplacute cu cat pe mine nu m-a acuzat de absolut nimic. As fi preferat sa imi reproseze, ba chiar si sa imi dea o pereche de palme. In loc de asta, a stat nemiscat pe scaun, cu capul in maini, culpabilizandu-se.
Iar tata era un om bun, un om de care eram mandra. Era una dintre acele persoane care traiesc mai mult prin cei din jurul lor – defect pe care l-am mostenit din plin. In plus fata de mine, avea o nesfarsita bunatate, pe care nu se sfia sa o reverse asupra tuturor, incepand de la pacientii lui pe care adeseori ii trata pe gratis (chiar daca el nu avea ce pune pe masa!) si terminand cu mama, pe care incercase intotdeauna sa o disculpe in ochii mei.
Nu cred ca m-a lucrat psihologic. Nu era stilul lui, tata era sincer in tot ceea ce facea. Cert e ca discutia respectiva si-a atins din plin tinta: niciodata nu m-am mai dus prin baruri. Chiar si dupa ani de zile, cand am inceput sa ies seara cu Sasuke si cu Naruto, am evitat cu sfintenie sa mai pun piciorul in asemenea localuri. Simpla idee ca l-as putea vedea din nou pe tatal meu ca in dimineata aceea de iunie era suficienta pentru a ma tine departe de orice tentatii.
Nu voi insista asupra modului in care m-am dus la scoala cu ochiul umflat in urmatoarele doua saptamani, si nici asupra faptului ca Sasuke m-a ignorat sistematic. De altfel, refuza si sa se protejeze pe sine in vreun fel. Daca nu as fi stiut exact cat de grav fusese ranit, nu as fi aflat niciodata ca a avut ceva.
Bine, poate exagerez putin... Ajunsesem experta sa ii citesc orice stare de spirit dupa putinele semne pe care le lasa sa razbata prin platosa lui de gheata. Ar fi fost suficient sa aiba o tresarire nelalocul ei pentru a ma ingrijora de moarte.
Cel putin asa cred acum, cand chiar il cunosc mai bine ca pe mine insami...
pe manga-anime miam continuat povestea dar aici am uitat so continui.apropo dak nu mai vrei sa astepti poti sa gasesti poveste p manga-anime.akolo aproape am toata povestea.
|
|
